powerpoint

Iar trebuie să fac o prezentare? Nu e chiar suficient să ai instalat PowerPoint-ul, trebuie să știi și cum să îl folosești. Ce se mai poartă. Și cum poți să îți pui în evidență ideile astfel încât să îți vinzi produsul, să îți motivezi publicul și să îți cucerești audiența. Cele 5 idei de mai jos sigur te vor ajută să faci o prezentare care să rămană în mintea publicului tău. Hai să începem (advice: post lung cu multe informații, deci take your time).

A. Spune o poveste care să rămână în mintea tuturor.

Oricare ar fi subiectul prezentării și oricum ar arată aceasta, trebuie să încerci să spui o poveste. Toate slide-urile trebuie să se lege la nivel narativ și să fie puse în prezentare cu un anumit scop. Dacă răspunsul la întrebarea “slide-ul acesta aduce ceva nou în prezentare” este nu, atunci scoate-l. Dacă poți înțelege prezentarea și fără el, atunci scoate-l.

Încearcă să ai o structură foarte clar definită a prezentării (poți să îți faci o schemă într-un Word sau pe o agendă înainte de a te apuca de treabă). Și spune-le oamenilor de la început la ce să se aștepte – fă un cuprins al prezentării.

De asemeenea, ai putea să o construiești pe schema problemă – soluție – plan. Evident, pentru fiecare idei vei avea nevoie de mai multe tipuri de formate pentru slide-uri. De exemplu:

  • Problema: folosește imagini și date care să îți susțină cauza.
  • Soluția: vei avea nevoie de slide-uri cu text sau coloane (aici ține cont de faptul că oamenii tind să își amintească mai bine lucrurile în combinații de câte trei, ai mai multe informații despre conceptul regulii celor trei aici).
  • Practical Plan: folosește slide-uri cu un mesaj puternic (text, număr sau ilustrație grafică) care să îți susțină propunerea.

B. Nu trebuie să fii designer ca prezentarea ta să arate super bine.

După ce ți-ai setat mesajul pe care vrei să îl prezinți. Și ți-ai structurat foarte bine prezentarea. A venit timpul să vedem cum o punem în slide-uri astfel încât să transmită exact mesajul pe care ți-l dorești. Vestea bună este că nu trebuie să fii designer pentru a face o prezentare care să ia ochii tuturor. Vestea mai puțin bună este că trebuie să te pregătești sufletește că nu o vei termina cât ai bate din palme.

Uite câteva idei pentru a avea un o prezentare oacheșă în PowerPoint.

  1. O imagine poate spune mai mult decât îți poți imagina sau poți exprima în cuvinte. Folosește  visualuri cu foto stock pentru impact. Ai aici câteva exemple de site-uri unde vei găsi imagini foarte faine: pixabay, picography , gratisography sau picjumbo.
  2. Încearcă să alegi culorile și contrastul potrivit. Ai grijă la paletă de culori aleasă. Și ce culori complementare găsești. Aici ai un site care sigur o să te ajute: Color Adobe.  Tips: dacă vrei să pui un text pe o poză, folosește un chenar pentru care alege o culoare din poză și dă-i transparență.
  3. Folosește ilustrații, vectori, simboluri. În loc să scrii digital/radio/TV, mai bine folosește un simbol pentru acestea.
  4. Nu folosi animații decât dacă au un scop precis – de exemplu: să creeze suspans sau să ordonezi informațiil de pe un anumit slide.

C. Pune audiența pe primul loc. Prezentarea este pentru ei, nu pentru tine.

Acum că ți-ai setat mesajul și structura acestuia. Știi și cum să îl pui în pagină. Este important să înțelegi cât de important este modul în care îl comunici. Nu trebuie să fii copywritter, deși nu ar strica. Primul sfat: scrie corect și ai grijă la typo.

Apoi, încearcă să scrii textele cât mai catchy. Scurte și la obiect. Nu este timp (și nici spațiu) de povești. Încearcă să aduci și o notă personală – poți să povestești o întâmplare din viața ta (mai ales dacă ai o prezentare pe care o vei susține oral). Și nu uita: umorul te salvează din orice situație (sparge gheața cu o glumă și să mai pregătești o poantă pentru a doua parte a prezentării). Dar ce este mult strică. Deci găsește un echilibru în tonalitatea prezentării.

D. Everything is social media now.

Imaginează-ți următoarea situație: susții o prezentare la o conferință, lumea este super impresionată de performanța ta, dar la final nu știe unde să te contacteze. Pai treabă e asta? Deci, cum toată lumea are cel puțin 1 cont de social media – folosește-te de asta. Pune în prezentare (la început și la final) unde poți fi contactat (mail și/sau social media accounts). Iar dacă faci o prezentare pentru o companie – lasă datele de contact ale acesteia.

Evident, dacă vrei să fii și mai cool. Și subiectul prezentării îți permite. Poți folosi în prezentare un hashtag (ex: #winmoremoney). Comunică-l și încurajează oamenii să îl folosească pentru a vorbi despre subiectul prezentării tale. Folosește ideea asta dacă ești prezent la o conferință, de exemplu.

E. Subliniază ce este cel mai important.

Acum că prezentarea ta este aproape gata, gândește-te la ce este cel mai important și subliniază acele key info. Cum poți face asta:

  1. Introdu elemente video sau audio care să ilustreze ideea respectivă – everything is video now, așa că nu pierde trenul care te așteaptă în gară.
  2. Folosește un typo special pentru anumite cuvinte – font mai mare, o formatare specială (bold sau underline) poate chiar altă culoare.
  3. Explică idea/conceptul respectiv printr-o metaforă sau comparație.

La final, câteva sfaturi înainte să te apuci de treabă.

  1. Poți să folosești un template predefinit (să fie landscape), dar alege unul care să fie potrivit cu subiectul prezentării tale. Și personalizează-l cu imagini, simboluri etc.
  2. Vorbește pe limba audienței.
  3. Adaptează-ți prezentarea la context.
  • Dacă o vei susține oral, atunci folosește foarte puțin text și totul să fie foarte dinamic și interactiv. Și mai ales pune întrebări și vorbește cu oamenii din public.
  • Dacă este o prezentare pe care o vei trimite, atunci încearcă să adaugi toate informațiile necesare astfel încât interlocutorul tău să înțeleagă exact ce ai vrut să spui. Iar dacă o trimiți pe mail, gândește-te cum să comprimi imaginile (dacă vrei să păstrezi calitatea lor, mai bine trimiți prezentarea prin transfer).

Și despre orice ai vorbi: End Remarkably.

Dacă vei reuși să faci toate lucrurile de mai sus, înseamnă că vei face o treabă super tare. Dar la final, dacă vrei să meriți chiar toate aplauzele pune și cireașa pe tort. Și încheie prezentarea în uralele tuturor într-o manieră personală, unică, memorabilă.

Ia exemplu de la Steve Jobs și deja celebrul său one more thing.

 

Share: