În adolescență îmi doream să fiu Ellen Degeneres. Gata, am spus-o. Îmi doream să lucrez în televiziune. Să fiu funny și smart ca stand-up-urile ei. Să fiu bold și honest ca episodul ei din “Ellen” ?.
Între timp nu am ajuns să lucrez în televiziune. La celelalte încă mai lucrez ?. Dar de Ellen îmi place în continuare. Și am mai descoperit-o și pe Wanda Sykes. Și pe Tig Notaro. Îmi plac toate trei de mor. Mă rog, dacă nu cumva Coaliția pentru familie ne-a interzis deja acest lucru.
Când eram mică îmi plăcea și Ricky Martin. Între timp muzica lui nu mai este și muzica mea. Dar, știți cum este guilty pleasure-urile nu se uită niciodată. Asta dacă nu cumva Coaliția pentru familie ne-a interzis deja acest lucru (și plăcerile vinovate, dar și dragul pentru Ricky Martin).
Jodie Foster, Ian McKellen sau Robin Roberts sunt pe lista mea de oameni pe care nu ai cum să nu îi respecți.
Alan Cumming m-a făcut să mă uit la Good Wife sezoane întregi. Pedro Almodovar este regizorul meu preferat.
Mai vreți? Bineeeeee … fie. Freddy Mercury. Maysa Pessoa (portarul pe care toți copii de la CSM București o iubeau cu sinceritate). Elton John. Queen Latifah. Michael Stipe (R.E.M.), Boy George, Rob Halford (Judas Preist) sau George Michael. Amélie Mauresmo. Martina Navratilova. Lana Wachowski & Lilly Wachowski. Tim Cook. Mai bine mă opresc aici că am început deja să mă ambalez prea tare.
Oamenii aștia ne sunt modele. Ne distrează sau ne emoționează. Poate chiar ne învața să fim mai buni. Cum am putea să le spunem lor că în România există Coaliția pentru familie care îi consideră mai puțin oameni decât ei. Cum?
Eu sunt de acord cu tine. Tu?
Nu cred că avem nevoie de mediere atunci când o familie vrea să divorțeze. Dar sigur avem nevoie să le ajutăm pe femeile bătute, umilite și dezumanizate de către soții lor. Avem nevoie să le “mediem” intrarea și integrarea în lume. Să le spunem că suntem alături de ele, nu că este normal să stea într-o astfel de “familie”. Că le vom ajuta să stea demne în lumina soarelui. Că o să le fie bine singure.
Vrem să oficializăm meseria de “mamă”. Dar de ce nu și pe cea de tată. Te-ai gândit vreodată că un copil are nevoie ca amândoi părinții să fie implicați în creșterea lui. Să vorbească cu el cu mândrie chiar dacă este băiat și se joacă cu păpușile sau fetiță și îi place fotbalul. Coaliția pentru familie asta ar trebui să facă, să îi învețe pe oameni ce înseamnă siguranța unei “familii”. Nu să le arate ce înseamnă ura.
Am auzit de multe ori: nu vreau să văd oameni de același sex ținându-se de mână pe stradă. Ce o să îi spun copilului meu despre asta? Simplu că oamenii aia se iubesc. Probabil că sunt un model mai bun pentru copilul tău, decât un om care își umilește partenerul(a) punându-l(o) să îi calce, spele, facă de mâncare, sau să îi aducă o bere din frigider în timp ce el se uită la meci cu mâna pe burtă și cu semințele lângă. Sau unul care înșeală și se lauda cu asta, umilindu-și partenerul(a). Nu crezi?
Poate în loc să muncim să le împiedicăm posibilitatea de a adopta un copil, mai bine ne-am gândi la sistemul de adopție românesc. Și cum l-am putea schimba în bine. Ar trebui să facem ceva astfel încât să nu dureze 2-3 ani până poți adopta un copil. Ca la final, după ce copilul respectiv a fost declarat în dese rânduri complet sănătos, să descoperi că nu are un rinichi sau că nu vede cu un ochi. Poate ar trebui să ne gândim și la ei, la cei care ne roagă să fie adoptați. Oare ei ar vrea să rămână în adăposturile insalubre din România sau să fie iubiți și îngrijiți de o familie de persoane de același sex. #doarzic.
Convingerile “rasei superioare” au făcut deja mult rău. Uită-te în istorie. Huiduielile la adresa lui Hitler încă se mai aud pe fundalul omenirii. Oare nu ne-am săturat? Nu am vrea să învățăm din trecut. Și să privim în viitor. #doarîntreb.
Leave a Comment