¡Hola de nuevo! O nouă săptămână cu exerciții de spaniola s-a terminat. Tot fără paella, dar cu multe chestii faine aflate din articolele citite în spaniola. Plus vă spun și cine a câștigat lupta Duolingo vs. Busuu? Hai să începem.
Duolingo vs. Busuu. Prima dragoste nu se uită niciodată.
Încă o săptămână plină în care nu am ajuns la paella, dar printre picături mi-am făcut timp să ating și câteva dintre obiectivele propuse săptămâna trecută. Și, dacă vrei să te apuci și tu de învățat o limbă străina, te sfătuiesc să începi cu Duolingo.
- 20 minute de Duolingo every day done – așa cum vă spuneam, eu am încercat să combin de fiecare dată vocabularul cu gramatica. Și să transform fiecare zi într-o competiție și să încerc să termin fiecare lecție până la testul de final al acesteia. O altă recomandare pe care v-o fac este aceea că după câteva lecții noi (2-3) să încercați să refaceți testele și de la lecțiile mai vechi. Și, de asemenea, să nu uitați nici de lecțiile de la modul practice.
- Am încercat săptămâna aceasta o altă aplicație – busuu, dar pe mine nu m-a prins mai deloc. Mi se pare foarte puțin user friendly (ex: atunci când faci exercițiile de aranjat cuvintele în propoziții, odată alese cuvintele nu mai poți schimba ordinea lor). Nu se compară vocile folosite în Duolingo cu cel din busuu care nu au accentul potrivit, deci niciun farmec. Și, în final, un alt mare minus este partea de module free la care ai acces – practic fără bani nu prea ai ce să faci în busuu. Pentru mine, lupta dintre cele două aplicații este clar câștigată de Duolingo. Unde mai pui ca are și un logo așa fain ?.
Read, read, read.
Vă spuneam săptămâna trecută că vreau să ma apuc de citit în spaniolă. Ei bine, a fost foarte fain și, desi încă mai sunt în căutari de reviste mișto, am găsit câteva articole foarte interesante. Vă recomand:
- Todo lo que está mal en la economía colaborativa se resume en este polémico anuncio de Fiverr – despre doers și don’ters
- Las de 50, nuevas mujeres cañón – despre revirimentul “femeilor de 50 de ani” (good to know pentru mama ?).
- ¿Opresor o liberador? El hiyab de Nike levanta la polémica – interesantă polemica, personal sunt de acord cu inițiativa celor de la Nike.
În altă ordine de idei, am reușit într-un final să mă văd cu Carina și am vorbit puțin în spaniolă. Aștept niște cărți de la ea. Mai ales pentru partea de gramatica. Revin cu vești.
Săptămâna viitoare sună și mai bine.
Am învățat eu din fotbal ca echipa câștigătoare nu se schimba niciodata ?, așa că săptămâna viitoare rămânem cu aceleași obiective: Duolingo (poate îl termin odată) + citit articole în spaniolă. Și de încercat aplicația Memrise, să vedem cum ne înțelegem împreună.
p.s. În week-end ies la meditații pentru că duminica ne vedem la meciul de handbal România – Spania: să le vedem pe fetele lui Ambros Martin, dar și pe #guerreras în acțiune.
Leave a Comment