țară

Recunosc mă tot gândesc la treaba asta cu plecatul din țară. O fi de la situația politică de la noi nu tocmai încântătoare. Sau de la dorința de a trăi într-o țară în care să te simți respectat. Poate că ce aș avea afară începe încetul cu încetul să întreacă confortul statului acasă. Însă hotărârea de a pleca din țară nu pare să-mi fie chiar așa ușor de luat.

Vreau să plec din țară. Dar unde?

Să spunem că am luat hotărârea de a pleca din țară. Gata, ce e mai greu a trecut. Psihic mă simt pregătită să iau această decizie. Dar oare e așa simplu? Văd două situații:

  1. Nu am o destinație precisă, deci plec unde îmi găsesc de lucru.
  2. Am ales deja țara/orașul unde vreau să mă mut și îmi caut acolo de lucru.

Nu știu care este varianta corectă sau cel puțin mai simplă. Dar pentru mine cred că ar merge a doua variantă. Dacă tot plec, măcar să o fac acolo unde hotărăsc eu. Și pentru ca exercițiul să fie mai real: așa cum am mai scris pe blog îmi place Spania.Gata, avem destinația, însă aici intervine problema de limbă (joburile pe engleză aici nu sunt chiar foarte multe).

Prin urmare, prima problemă de trecut: limba. Și chiar dacă am învățat eu niște spaniolă, nu cred că aș putea lucra în limba lor. Prin urmare, găsirea unui job poate să fie destul de dificilă. Și mai ales pentru că nu vorbim despre căutarea oricărui loc de muncă.

Să zicem că vin din România de la un salariu de 1,000-1,500 EUR. Ca să poți avea același stil de viață de aici în Spania (să zicem Madrid ca să fie mai realistă situația), trebuie să câștig probabil dublu (nu cred că exagerez). Așa că nu doar că sunt în căutarea unui job în engleză, dar trebuie să fie și unul pentru care să am un salariu de 3,000 EUR (minim). Și dacă un astfel de salariu poate că nu este chiar atât de greu de realizat, gândește-te cum ar fi să ai în România un salariu de 3,000 EUR. Îți găsești în afară unul de 6,000-7,000 EUR?

Să zicem că ai rezolvat problema cu jobul. Gata, bucură-te de viață.

Great, mi-am găsit un job ok de muncă. Sunt plătită bine. Lucrez în engleză, așa cum mi-am dorit, dar asta înseamnă că o să am colegi foarte mulți expați. Din rândul lor o să îmi fac, cel mai probabil, prieteni. Dar voi reuși să mă integrez la Madrid? Parcă nu aș vrea să simt că ceilalți mă vor vedea mereu ca făcând parte din “ceilalți”. Deci, a doua problemă: reușesc să mă adaptez?

Și să spunem că nu îmi pasă nici de chestia asta. Cel mai probabil o să fie mulți români. O să îmi fac în timp o gașcă de prieteni. Mâncarea e bună. Atmosfera este relaxată. Jobul este ok. Sistemul lor (de educație, de sănătate etc) nici nu se poate compara cu al nostru. Și cu toate astea, cred că mi-ar lipsi ceva: problema 3 – familia & prietenii.

Parcă să îi văd pe ai mei de câteva ori (max 3 ori) pe an o să fie cam greu. Și să zicem că prietenii mei se vor muta și ei în țările calde (sau reci, după preferințe). O să ne vedem 1-2 ori pe an. Poate vacanțele ni le vom face împreună. Poate ne vom vedea acasă de sărbători. Și poate o să vină ei în vizită și eu în vizită la ei. O să reinventăm conceptului de city break – vizita de un week-end la prietenii din Amsterdam, Praga, Oslo, Londra etc. Dar o să îmi fie suficient?

Stai pe gânduri, dar până când.

Mai sus am pus doar 3 dintre probleme cu care te-ai confrunta dacă ai vrea să pleci din țară. CU siguranță mai sunt o grămadă. Așadar, nu o să fie o decizie deloc ușor de luat. Și mai ales una luată la nervi sau la dezvamăgire (deși cred că tocmai atunci e ușor de luat).

E o decizie care trebuie gândită serios înainte. Vorbesc aici mai ales despre oamenii care trăiesc cel puțin decent în România: care își permit aici să iasă de 3-4 ori în oraș/săptămână, să aibă cel puțin un concediu (exotic) pe an, care au mașină și un apartament luat pe credit. Vorbesc aici despre cei care au confortul unei vieți decente, dar care conștientizează că aici sistemul câștigă orice luptă, orice și oricât ar face.

Cred că decizia aceasta trebuie luată atunci când probleme pe care le-am scris eu în articol sunt par mai ușoare decât lipsa siguranței atunci când intri într-un spital sau a încrederii în sistemul de educație.

Eu înclin să cred că am luat o decizie. Rămâne să o mai pun și în practică. Așa că, sper ca în curând să ne vedem la o paella și o sangria ?.

Share: