Se spune că prima dragoste nu se uită niciodata, iar fotbalul rămâne pentru noi cea mai mare iubire. Din nefericire, a fost poate frumos cândva, acum este doar o relație toxică. Ei ne promit marea cu sarea. Dar, dupa fluierul meciului, rămâne doar regretul că ar fi putut fi foarte frumos, dar nu este.
O nouă campanie jalnica a tricolorilor. Și un nou meci pe care miile de oameni care l-au vazut (din tribune sau de la TV) și-l doresc uitat cât mai repede. De ce? Pentru că nu știm cum să ne acceptăm locul. România este în acest moment la nivelul Armeniei în lumea fotbalistică. Dar așteptările sunt de nivelul Germaniei sau al Spaniei. Hai să fim serioși.
Înainte de meci, zmei. După meci, doar mielușei.
Se zice că peștele de la cap se împute. Și pare că fotbalul este exact exemplul perfect. Atunci când nu există o viziune pentru construirea unei identități a acestui sport, nu prea ai cum să faci performanță. Credeți că degeaba Olanda își joacă degeaba cartea tineriții de ani întregi? Aducerea unui antrenor străin nu îți rezolvă situația decât, poate, atunci când are material cu care să lucreze. Exemplul handbalului este elocvent. La fotbal, din nefericire, poate doar Viitorul lui Hagi mai construiește ceva. În rest, suflă vântul prin bazele sportive. Și vântul suflă și la nivelul perfomanțelor echipelor de club. Ca să nu mai vorbim despre calitatea fotbalului prestat de ele.
În seara aceasta am fost (cel mult) egalii celor mai fericiți oameni din lume. Iar ei vor rămâne realiști și după acest meci și se vor bucura de sportul prestat de ei chiar dacă nu vor ajunge niciodată la performanțele Spaniei sau Italiei (poate doar dacă ar mai veni odată de pe plajă).După un joc în care presiunea a fost mai mare decât am putut să ducem. La finalul căruia ar fi bine să nu ne lăsăm mințit de cele 2 ratări ale lui Keseru. Și să acceptăm realitatea: am facut un meci cel mult modest și nu din cauza gazonului, a vremii sau a adversarului. Jucăm așa pentru că acesta este nivelul echipei naționale. Și, în general, al fotbalului românesc.
Așa că, România … 4 … stai jos. Mai așteaptă câțiva ani. Și mai mănâncă niște mămăliga. Ai nevoie să mai crești puțin până să ajungi la masa oamenilor mari. Deocamdată ia loc aici, la masa copiilor.
p.s. În timp ce la fotbal ne luptăm să supraviețuim, la handbal ne bucurăm de aducerea la CSM București a două campioane olimpice: Amanda Kurtović și Marit Malm Frafjord. Jucătoarele norvegiece au semnat pe doi ani cu gruparea din capitală. Cam asta este diferența. Poate ar fi timpul ca românii să uite de prima dragoste și să își întoarcă ochii către o nouă iubire. Cine știe, poate o să le placă chiar mai mult.
Leave a Comment